Articole

Aspecte privind amortizarea fiscala si contabila a mijloacelor fixe

Aspecte privind amortizarea fiscala si contabila a mijloacelor fixe

Baza legala: OMFP 3055/2009 cu completari si modificari ulterioare; Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu completari si modificari ulterioare Pentru a intelege mai bine aspectele care diferentiaza amortizarea fiscala de cea contabila, pentru inceput sa spunem ca amortizarea reprezinta:

  • o obligatie care decurge din principiul prudentei, deoarece un agent economic care nu isi amortizeaza imobilizarile isi supraestimeaza activul si rezultatul;
  • o cota anuala din valoarea de intrare a imobilizarilor corespunzatoare deprecierii lor ireversibile, care se recupereaza prin includerea pe cheltuielile fiecarui exercitiu si apoi deducerea acestor cheltuieli din veniturile obtinute.

calcul impozit_pe_cladire Diferentierea intre amortizarea fiscala si cea contabila apare sub aspectul deducerii cheltuielilor cu amortizarea din veniturile obtinute. Elementele de care depinde realizarea amortizarii unei imobilizari se regasesc in:

  • valoarea de amortizat;
  • durata amortismentului;
  • metoda de calcul folosita.

In privinta valorii de amortizat, este de retinut faptul ca:

  • sub aspect contabil, ea este la inceput valoarea de intrare in patrimoniu, apoi poate fi marita pentru a fi adusa la valoarea justa obtinuta in urma unei reevaluari, de exemplu;
  • sub aspect fiscal, ea este valoarea fiscala de la data intrarii in patrimoniu.

In privinta duratei amortismentului, sunt de notat urmatoarele elemente:

  • sub aspect contabil, aceasta poate fi stabilita de Consiliul de administratie al agentului economic pentru a reflecta cat mai fidel durata reala de functionare;
  • sub aspect fiscal, durata de functionare este cea comunicata periodic de Ministerul Finantelor atunci cand elaboreaza Normele privind clasificatia si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe.

In privinta metodei de calcul folosita, aspectele fiscale si contabile sunt:

  • sub aspect contabil, la fel ca si durata amortismentului, Consiliul de administratie poate alege metoda pe care o considera ca fiind cea mai potrivita, in functie de mediul economic in care activeaza, de situatia sa financiara etc.;
  • sub aspect fiscal, aceasta este foarte clar definita la articolul 24 din Codul fiscal.

In concluzie, indiferent de amortizarea contabila inregistrata in contabilitate cu scopul de a prezenta in Situatiile financiare valoarea neta reala a imobilizarilor, la calculul impozitului pe profit se va considera deductibila numai amortizarea calculata dupa regulile fiscale.